MENIU

Despărțirea anului - Kim Kardashian s-a despărțit de umoristul american Pete Davidson

Kim Kardashian

Starul de televiziune Kim Kardashian s-a despărţit de umoristul Pete Davidson după nouă luni de relaţie, potrivit mass-media americane.

Cuplul s-a despărţit săptămâna aceasta, distanţa şi programul lor foarte încărcat „a făcut foarte dificilă menţinerea relaţiei”, a indicatul site-ul de specialitate E!, care a citat o sursă anonimă.

Kim Kardashian, 41 de ani, miliardară datorită liniilor sale cosmetice şi de haine, l-a întâlnit pe Pete Davidson, 28 de ani, atunci când a găzduit celebra emisiune „Saturday Night Live”, în 2019, dar au început o relaţie romantică în noiembrie 2021, aminteşte Los Angeles Times.

Cei doi au apărut împreună la multe evenimente publice, cum ar fi Gala Met din New York, în mai, unde vedeta a prezentat faimoasa rochie purtată de Marilyn Monroe când a cântat „Happy Birthday Mr President” în 1962.

Relaţia dintre cele două celebrităţi a fost afectată de scandaluri, fostul soţ al lui Kardashian, rapperul Kanye West, alias „Ye”, fiind suspendat temporar de pe Instagram după ce l-a hărţuit pe Pete Davidson pe reţeaua de socializare.

Kim Kardashian a divorţat în martie de Kanye West cu care are patru copii: două fete, North şi Chicago şi doi băieţi, Saint şi Psalm.

Acesta este al treilea divorţ pentru Kardashian care a fost căsătorită cu producătorul muzical Damon Thomas, din 2000 până în 2004, şi cu jucătorul de baschet Kris Humphries în 2011, uniune care a durat doar 72 de zile.

 

Mai multe articole despre:
Kim Kardashian