MENIU

Designul meniurilor din restaurante influenţează comanda clienţilor

Designul meniurilor din restaurante influenţează comanda clienţilor

Designul meniurilor restaurantelor şi descrierea în detaliu a preparatelor culinare influenţează comanda clienţilor, aceştia ajungând de multe ori să îşi cumpere mâncare prea bogată în grăsimi şi nesănătoasă, se arată într-un studiu recent al cercetătorilor americani.

"Ceea ce comanzi s-ar putea să aibă o prea mică legătură cu ceea ce îţi doreşti şi s-ar putea să îţi cumperi mâncare în funcţie de designul meniului şi descrierile din el", a declarat Brian Wansink, profesor care predă comportamentul consumului la Universitatea Cornell din Statele Unite ale Americii, citat de dailymail.co.uk.

Împreună cu colegii lui, profesorul a ajuns la aceste concluzii după ce au analizat 217 meniuri şi 300 de cine comandate, potrivit mediafax.ro.

În primul rând, designul meniului poate influenţa consumatorii. Orice fel de mâncare ce atrage atenţia, de exemplu, cele scrise cu litere îngroşate, în relief sau colorate, îi face pe clienţi să comande acel produs mai repede decât pe cel de lângă.

Mai multe articole despre:
restaurant mâncare meniu comandă