MENIU

Desertul unic, care surprinde prin denumirea și gustul desăvârșit. Cum se prepară prăjitura deșteaptă cu vanilie

Cea mai bună prăjitură cu cremă de lămâie/ Arhivă foto

Există o mulțime de rețete de prăjituri care fac furori printre pofticioși, însă ai auzit vreodată de prăjitura deșteaptă? Desertul este preparat de gospodinele iscusite și se numește în acest fel datorită rezultatului uimitor.

Motivul pentru care prăjitura deșteaptă poartă această denumire

Prăjitura deșteaptă sau prăjitura inteligentă poartă o astfel de denumire datorită compoziției lichide pe care o băgăm la cuptor și din care rezultă 3 straturi, două de blat și o cremă savuroasă în mijloc. Potrivit jamilacuisine.ro, această prăjitură își alege singură straturile și reușește să îi cucerească de-a dreptul pe amatorii de deserturi vanilate.

Rețeta pentru cea mai delicioasă prăjitură cu vișine, care va încânta gusturile pofticioșilor

Ingredientele de care avem nevoie sunt puține, iar modul de preparare este extrem de simplu. Astfel, pentru a prepara prăjitura deșteaptă trebuie să avem în bucătărie 8 ouă proaspete, 300 de g de zahăr, 250 g de margarină sau unt, 225 de g de făină, un litru de lapte călduț și 2 pliculețe de zahăr vanilat.

Cum preparăm prăjitura deșteaptă

Primul pas este să topim margarina sau untul la cuptorul cu microunde sau la foc mic. Ulterior, aceasta se lasă la răcit, timp în care separăm de albușurile de gălbenușuri. Într-un recipient încăpător vom pune gălbenușurile, iar peste ele adăugam atât zahărul normal, cât și pe cel vanilat. Amestecăm bine până când se încorporează toate ingredientele și își dublează volumul. Se toarnă apoi, margarina sau untul topit și se amestecă din nou toată compoziția. De asemenea, laptele călduț se toarnă treptat până când obținem o textură subțire.

Rețeta rapidă pentru prăjitură cu iaurt. Gustoasă și ușor de preparat, va încânta chiar și simțurile celor pretențioși

Următorul pas este să batem albușurile cu un praf de sare și să le încorporăm cu grijă în aluatul rezultat anterior. Compoziția va trebui să arate aproximativ la fel ca o smântână, pe care o turnăm într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu făină. Cuptorul trebuie să fie încins, iar prăjitura va fi gata în 40-45 de minute.

Prăjitură cu caramel și arahide. O textură crocantă cu un blat pufos!

Important de menționat este faptul că în timpul coacerii, cuptorul nu trebuie deschis sub nicio formă. După ce timpul a expirat, prăjitura trebuie să arate ca un pandișpan. Desertul se lasă la răcit cel puțin 3 ore, sau chiar peste noapte, dacă pofticioșii au răbdare până ce o vor servi. În caz contrar, prăjitura deșteaptă nu se va tăia bine și vom crede că nu este un preparat reușit.

Sursă text: Click.ro