MENIU

Desertul de weekend. Tort cu cremă de brânză şi zmeură, un deliciu pentru mari și mici: rețeta, pas cu pas

Desertul de weekend. Tort cu cremă de brânză şi zmeură, un deliciu pentru mari și mici: rețeta, pas cu pas

Delicios din toate punctele de vedere, de la baza crocantă, untosă, de biscuiți, până la umplutura de cremă de brânză cu zmeură, acest tort cu cremă de brânză şi zmeură este bogat şi răcoritor.

Tortul cu cremă de brânză şi zmeură este un desert fantastic chiar şi în sezonul rece. Aroma dulce-acrişoară a zmeurii vine perfect în completarerea cremei de brânză. Deoarece zmeura sunt disponibile pe tot parcursul anului, acesta este un desert potrivit şi pentru un prim weekend de primăvară.

Pentru ca tortul tău cu cremă de brânză să fie înalt, ai grijă să nu foloseşti mai puţin de 600 g de cremă de brânză. Dacă prepari astfel de torturi cu cremă de brânză şi este nevoie de coacere, reţine să le pui la cuptor pe baie de aburi, pentru a nu se crăpa pe parcursul coacerii! Rețeta de mai jos include şi smântână pentru frişcă, deoarece conferă deserturlui o textură și o aromă deosebite. Vei observa cât de cremos va fi la finalul preparării.

Ingrediente pentru 12 porţii

Pentru blat:

- 400 g biscuiţi digestivi

- 150 g unt, topit

Pentru umplutură:

- 600 g cremă de brânză

- 500 ml smântână pentru frişcă

- 250 g zahăr pudră

- 100 ml lapte călduţ

- 2 pliculeţe gelatină incoloră

- 300 g zmeură

- 100 g zahăr

- 100 ml apă

- 1 plic gelatină roşie

Pentru decor:

- 1 pliculeţ gelatină incoloră

- 100 g zmeură

Mod de preparare

Zdrobeşti biscuiţii şi-i combini cu untul topit. Treci amestecul într-o tavă rotundă, cu laturile detaşabile, tapetată cu folie alimentară. După ce ai uniformizat stratul, cu ajutorul unui pahar, introduci tava în frigider.

Amesteci zahărul cu zmeura pe foc mic până la dizolvarea zahărului. Laşi la hidratat gelatina într-un pahar de apă rece, zece minute şi o amesteci cu zmeura fierbinte, amestecând continuu.

După răcirea compoziţiei de zmeură, acoperi blatul de biscuiţi cu aceasta şi dai iar tava la rece, pentru cel puţin 30 de minute.

Combini crema de brânză cu zahărul, smântâna bătută şi gelatina dizolvată în lapte. Le treci în tavă, nivelezi şi reintroduci tava în frigider.

Pentru decor, prepari gelatina potrivit instrucţiunilor de pe pachet şi o amesteci cu zmeura zdrobită. O întinzi peste crema de brânză şi laşi tortul la rece peste noapte. Îndepărtezi marginile tăvii şi ornezi tortul după imaginaţie.

Sursă text&foto: Click!pentrufemei