MENIU

Delia câștigă din cântat 260 € pe minut

Anul 2016 a fost, cu siguranţă, benefic pentru Delia, piesele sale ocupând primele locuri în topurilor muzicale. Cum era şi firesc, după ce i-a crescut brusc valoarea, solista a umblat şi la tarife, majorările fiind substanţiale.

Fiecare solist de top are în ofertă mai multe variante de show, atât pentru ţară cât şi pentru străinătate. Nici Delia (34 de ani) nu face excepţie. Dacă anul trecut cerea în jur de 2.000 de euro pentru un recital, iată că, de ceva vreme, tariful ei din cluburi este de 3.900 de euro, pentru un recital de 15 minute, plus transportul şi membrii echipei. A doua ofertă, în ordinea creşterii, e showul „Essence of Deliria”, pe care l-a susţinut în aprilie,  şi pentru care a cerut 19.500 euro, pentru un recital de 60 de minute şi un bis, dar şi cheltuielile de cazare şi diurnă, dansatoarele şi transportul – un euro pe kilometru.

Pentru acelaşi show, dar susţinut într-un club, Delia cere 9.900 euro (recitalul e de 50 de minute plus un bis), fără cazare, transport şi echipă. Dar Delia e scumpă foc şi la propriu, şi la figurat, căci pentru un concert de două ore, gen “Welcome to Deliria”, tariful este de  90.000 de euro. Cu toate acestea, a avut  spectacole pe bandă rulantă, iar veniturile şi le rotunjeşte şi cu munca de la Antena 1, unde este jurată la “iUmor” şi “X Factor”.

Mai multe pe Click.ro.

Mai multe articole despre:
muzică Delia