Dacia Sandero, vedetă într-un teaser al viitoarei serii Top Gear
După ce Jeremy Clarkson a numărat TIR-uri în primul teaser al viitoarei serii Top Gear, colegul său de platou, James May, vine cu un nou trailer. Cum era de aşteptat, May este la volanul unei maşini pe care a aşteptat-o îndelung: Dacia Sandero, scrie automarket.ro.
Noul Sandero este echipat cu propulsorul economic TCe de 0,9 litri pe benzină, turbo, care poate dezvolta 90 de cai putere. Noul Sandero este comercializat cu preţuri începând de la 6990 euro (TVA inclus), în timp ce pentru Sandero STEPWAY 2012, preţul de pornire va fi de 10.800 de euro (TVA inclus).
Noul Sandero este și cea mai sigură mașină Dacia. Noua generaţie a lui Sandero a reuşit să adune 4 stele EuroNCAP, cel mai bun rezultat obţinut de vreodată de Dacia.