MENIU

Dacă ai iPhone, trebuie să fii atent la această schimbare: telefonul n-o să mai fie la fel

Actualizările sistemelor de operare sunt importante, deoarece îmbunătățesc securitatea dispozitivului, repară bug-uri și aduc funcții noi. Apple se pregătește să anunțe noua versiune de iOS în iunie, dar deja am aflat care vor fi cele mai importante schimbări. Sistemul va fi lansat în toamnă, când această versiune va fi lansată, inițial, pe câteva telefoane noi.

iOS 13 are numele de cod „Yukon" și aduce mai multe îmbunătățiri de-a lungul mai multor aplicații. Acestă nouă versiune va aduce un plus de viteză pentru iPhone-uri și va reduce mai multe bug-uri din prezent. Se vor face schimbări și la interfață și o mulțime de aplicații vor fi shimbate, unele mai mult, altele mai puțin.

Ce schimbări vei vedea pe iPhone

Dacă Android aduce modul dark pe Android Q, Apple vine cu el pe iOS 13. O veste bună pentru cei care au iPhone-urile cu ecran OLED.

Pentru ca tastatul să fie mai ușor, se discută implementarea unei tastaturi care să permită „swipe-uri" pentru a crea cuvinte. Adică Apple vrea să nu mai folosești Swiftkey.

Aplicația care suferă cele mai multe schimbări este cea de sănătate. Aici vei avea un nou ecran unde poți să vezi mai bine în ansamblu activitatea ta zilnică. O veste bună pentru femei este că aplicația va include și opțiunea de a urmări ciclul menstrual.

Se aduc îmbunătățiri și aplicației de Screen Time și se vor adăuga funcționalități noi. De exemplu, părinții vor putea seta pe cine pot contacta copii lor după o anumită oră. Ar putea face în așa fel încât copilul să nu-și poată contacta prietenii după ora 22 ( nu este clar dacă se referă doar la apel vocal sau și la aplicațiile de mesagerie).

Dar asta nu este tot. Apple se gândește la viitor și lucrează deja la iOS 14, nume de cod Azul, pentru 2020. Este de așteptat ca acea versiune a sistemului de operare să vină cu suport pentru rețelele 5G și noi funcționalități AR.

Sursa

Mai multe articole despre:
Apple iphone telefon