Mesajul misterios al unui condamnat la moarte chiar înaintea execuţiei i-a înspăimântat pe martori
Un criminal condamnat la moarte din Texas, SUA, i-a uluit pe martorii care asistau la execuţia sa cu ultimele cuvinte rostite, potrivit Daily Mail.
Richard Cobb, un tânăr de 29 de ani din Texas, a fost condamnat la moarte pentru omucidere, după un caz petrecut în urmă cu 11 ani. Execuţia sa, care a avut loc în aprilie, i-a şocat pe martorii oculari.
Întrebat dacă are ceva de spus, înainte de a primi injecţia letală, Cobb a declarat: "Viaţa este moarte, moartea este viaţă. Sper ca într-o bună zi, această absurditate pe care umanitatea a ajuns să o trăiască va ajunge la un sfârşit".
"Viaţa este prea scurtă. Sper ca cei care au energii negative din cauza mea să treacă peste asta. Viaţa este prea scurtă să ţinem în noi sentimente de ură şi furie. Asta e tot, gardian", a mai spus condamnatul.
Dar nu a fost tot.
Chiar înainte ca injecţia letală să îşi facă efectul, condamnatul a mai apucat să îşi întoarcă capul şi să strige spre gardian: "Wow, e minunat, e fantastic! Mulţumesc, gardian!".
Richard Cobb a fost arestat la vârsta de 18 ani după ce, împreună cu un complice, au răpit două femei şi un bărbat, pe care i-au împuşcat şi i-au lăsat să moară. Cele două femei au supravieţuit. Bărbatul şi-a pierdut însă viaţa.
Rudele victimei au asistat la execuţia lui Richard Cobb.