Cuplurile care practică "sextingul" sunt mai satisfăcute sexual
Persoanele care fac schimb de imagini cu caracter sexual explicit sau sugestiv pe telefoanele mobile au o viață sexuală mai împlinită, potrivit unui studiu prezentat la congresul din 2015 al Asociației Americane de Psihiatrie, care a avut loc la Toronto, la începutul lunii august, relatează AFP.
Cunoscută sub numele de 'sexting', această practică este mult mai răspândită decât s-ar putea crede în rândul adulților și ar putea contribui la o mai bună comunicare și la un mai mare grad de intimitate între cei care trăiesc în cuplu, potrivit psihologilor americani, scrie Agerpres.ro.
'Aceste observații arată că există un raport strâns între sexting și nivelul de satisfacție sexuală într-o relație de cuplu", a declarat Emily Stasko, doctorand în psihologie clinică la universitatea Drexel din Philadelphia.
Cercetarea a fost efectuată pe baza unui sondaj pe internet pe un eșantion de 870 de americani, cu vârste cuprinse între 18 și 82 de ani. Mai mult de 80 % dintre cei intervievați au afirmat că au făcut sexting, iar trei sferturi dintre cei angajați într-o relație serioasă au asociat trimiterea de imagini obraznice de o mai mare satisfacție sexuală.