Cum scapi de DEOCHI
Analizat din toate perspectivele, de la ocultism la vampirism energetic, deochiul există în tradiţia multor ţări. Credem sau nu, cel puţin o dată în viaţă am rostit cuvinte sau am purtat amulete împotriva deochiului. Îţi prezentăm în continuare câteva metode, din tradiţia românească, care te învaţă cum să scapi de deochi.
Ce este deochiul?
Toată lumea este de acord că deochiul porneşte de la o privire intensă, apreciativă sau invidioasă, nu neapărat intenţioanată, acre îţi fură parcă energia, dându-ţi tot felul de stări fizice negative: greaţă din senin, dureri de cap, ţiuit în urechi, somnolenţă, căscat continuu, vomă, chiar febră mare.
Cum te fereşti de deochi?
Când vorbim despre metodele de prevenire ale deochiului, obiceiurile populare ne recomandă să purtăm aur (acesta neutralizând energiile negative), cercei sau lănţior, o aţă roşie la mână sau un obiect vestimentar pe dos.