Cum să prepari sos Teriyaki acasă. Toată lumea e înnebunită după el
Sosul Teriyaki este un sos japonez bogat și dulce, cu origini în bucătăria tradițională niponă. Rețeta de sos Teriyaki se distinge prin combinația sa echilibrată de arome dulci și sărate și este folosit atât pentru preparate din carne, cât și pentru cele din legume. Iată cum poți să prepari acest sos după care toată lumea este topită
Ingrediente:
- 110 ml sos de soia;
- 110 ml sos mirin;
- 2 linguri de zahăr granulat plus mai mult după gust;
- 1 linguriță de ghimbir proaspăt tocat mărunt;
- 1 linguriță de usturoi tocat mărunt.
Mod de preparare
Într-o cratiță mică, se combină toate ingredientele. Se pune la foc mare și se amestecă constinuu. Când ajunge la punctul de fierbere se reduce focul la mic și se lasă să mai fiarbă până când scade puțin. Apoi se ia vasul de pe foc și se lasă sosul să se răcească.
După aceea, se strecoară bine printr-o sită foarte fină sau prin tifon pentru a nu mai rămâne resturi de ghimbir sau de usturoi.
Cum se folosește sosul Teriyaki
Sosul Teriyaki este folosit ca glazură sau marinadă pentru a da un gust distinct preparatelor din carne, fructe de mare sau legume. Este adesea utilizat în rețetele cu carne de pui, porc, somon sau alte tipuri de pește. Este aplicat în timpul gătirii sau folosit ca marinadă înainte de gătire.
Sosul Teriyaki poate fi păstrat într-un recipient etanș, în frigider, pentru o perioadă mai lungă de timp. De obicei, conține ingrediente care îi asigură o durată de viață mai lungă, cum ar fi sarea sau zahărul. Este important să urmărești data de expirare sau să verifici consistența și mirosul pentru a te asigura că este încă comestibil.