Cum să prepari acasă balsam pentru păr. Trei reţete-minune!
Dacă vrei să ai un păr mătăsos şi uşor de pieptănat, utilizarea balsamului după spălare este foarte importantă. Acesta ajută la menţinerea sănătăţii podoabei capilare şi îi conferă strălucire.
Dacă nu găseşti pe piaţă un balsam pentru păr care să te mulţumească sau dacă pur şi simplu preferi îngrijirea naturală, atunci poţi să-ţi prepari singură produsele de care ai nevoie.
Aşadar, iată trei reţete de balsam de păr uşor şi ieftin de realizat:
1. Balsam de păr cu avocado - este recomandat mai ales femeilor care au părul uscat. Pentru a-l prepara ai nevoi de o jumătate de avocado bine copt, o jumătate de linguriţă de ulei de măsline şi trei linguriţe de ulei esenţial de levănţică sau rozmarin. Pasează fructul cu o furculiţă sau foloseşte un blender, apoi adaugă uleiurile şi amestecă bine totul. După ce te-ai spălat pe cap, aplică balsamul pe păr. Lasă-l să acţioneze vreme de zece minute, apoi clăteşte cu apă din abundenţă.
2. Balsamul de păr cu banană şi miere - este recomandat în special femeilor care au probleme cu mătreaţa. Pentru a-l prepara ai nevoie de o banană coaptă şi o jumătate de ceaşcă de miere. Pune ingredientele într-un blender şi amestecă bine. Opţional, poţi adăuga şi câteva picături de ulei esenţial cu aroma preferată. Aplică balsamul pe păr şi lasă-l să acţioneze 15-20 de minute, apoi clăteşte. Asigură-te că nu rămân resturi pe păr.
3. Balsam de păr cu oţet şi lămâie - este potrivit pentru părul gras, întrucât curăţă foarte bine şi redă vitalitatea. Fierbe o ceaşcă de apă şi adaugă în ea un pliculeţ de ceai de muşeţel, pe care îl laşi înăutru 5 minute. Adaugă apoi o lingură de miere, un sfert de ceaşcă de oţet organic de mere şi sucul de la o lămâie. După ce te-ai spălat pe cap, aplică balsamul şi lasă-l să acţioneze timp de 10 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Atenţie! Acest balsam poate duce la uşoara decolorare a părului.
Sursa: andreearaicu.ro