MENIU

Cum să organizezi o petrecere reuşită de Crăciun

Cum să organizezi o petrecere reuşită de Crăciun / Foto: Profi Media

Dacă până acum nu ai fost niciodată gazda unei petreceri, acum e momentul să începi. Urmăreşte aceşti paşi şi nu vei da greş!

De la fiecare petrecere la care ai fost invitată trebuie să fi rămas cu ceva, ce ţi-a plăcut sau ce te-a enervat la culme. E momentul să strângi toate aceste informaţii şi să iei tot ce e mai bun din ele pentru a-ţi organiza tu propria petrecere cu ocazia Crăciunului, scrie eva.ro.

Crăciunul este despre familie

Indiferent de cât spaţiu ai în locuinţă, pentru petrecerea de Crăciun trebuie să îţi selectezi cu atenţie invitaţii. Această sărbătoare este despre persoane dragi şi nu are importanţă dacă fac parte din generaţii diferite. Invită-ţi familia, părinţii, fraţii sau surorile, câteva rude extrem de apropiate şi prieteni de suflet.

În condiţiile în care ţii atât de mult la toţi, aceştia nu ar avea niciun motiv să nu se simtă bine unii cu alţii.

Micile cadouri contează

Indiferent de bugetul pe care ţi l-ai alocat pentru cadourile din acest an, este important să nu ratezi pe nimeni atunci când mergi la cumpărături. Darurile trebuie să nu fie foarte diferite, altfel există riscul ca unii invitaţi să se simtă prost sau să tânjească după cadoul celuilalt. Ţine cont de pasiunile fiecăruia şi chiar dacă e o muncă grea, alege obiecte care să li se potrivească perfect. Împachetează-le frumos şi pune pe fiecare pacheţel numele persoanei căruia îi este destinat. Apoi, sub brad cu ele!

Decorul specific

Bradul este cel mai important, aşa că optează pentru unul natural, de preferat în ghiveci, pentru că mirosul lui va face atmosfera mult mai plăcută. Împodobeşte uşa, holul, baia şi bucătăria, dar mai ales living-ul unde o să petreceţi. Ai grijă totuşi să nu exagerezi, câteva lumânări parfumate cu aromă de scorţişoară, coşuri cu portocale şi o instalaţie de lumini e tot ce ai nevoie! Decorează şi masa cu motivele acestei sărbători!

Masa pregătită doar de tine

Pe lângă decorul specific, bunătăţile pe care le veţi servi de Crăciun trebuie să fie preparate doar de tine, fără ajutoare! Începe cu două zile înainte şi stabileşte meniul pe care vrei să îl pregăteşti.

Înainte de a servi felurile principale, alege un spaţiu special pentru platouri de aperitive şi ronţăieli cu care invitaţii tăi îşi vor mai potoli foamea sau pofta. Faptul că găteşti singură cozonac sau fripturi îţi va aduce un plus de apreciere, iar preparatele făcute în casă vor fi întotdeauna mult mai gustoase decât cele de cumpărat.

Atmosfera de sărbătoare

Chiar dacă toate cele prezentate mai sus te vor ajuta să obţii atmosfera perfectă, nu uita de muzică! Un playlist cu colinde româneşti şi nu numai nu poate să lipsească de la prima ta petrecere de Crăciun în calitate de gazdă.

Alege ce îţi place ţie, dar ai grijă ca volumul să fie în surdină pentru a putea povesti unii cu alţii câte-n lună şi în stele.

Mai multe articole despre:
petrecere de craciun