MENIU

Cum să nu pierzi niciodată la "X şi 0". Trucul incredibil

X și 0

"X şi 0" este unul dintre jocurile care ne-au marcat fiecăruia copilăria. Îl jucăm cu creionul pe luciul băncii de la şcoală, pe ultima pagină a caietului de mate sau cu cretă pe asfalt. Şi, culmea, mereu era câte unul care câştigă aproape de fiecare dată şi nu ştiai care este secretul lui.

Ei bine, iată care este trucul cu care vei deveni un adevărat AŞ în jocul "X şi 0".

Dacă tu eşti cel care începe jocul, bifează oricare dintre colţuri. Dacă partenerul de joc bifează orice altceva decât pătratul din centru. Următorul pas este să bifezi colţul opus celui pe care l-ai marcat prima oară. Când îţi vine rândul, însemnează şi colţul opus. Deja şansa de câştig este dublă.

În cazul în care tu ai bifat prima oară un colţ al pătratului, iar partenerul a marcat în centru, mergi în colţul opus locului de unde ai început. Cel mai probabil cel cu care joci va marca şi el un alt colţ, gândind că astfel la următoarea mişcare va obţine o line diagonală. Însă fii tu cel care bifează tocmai colţul care i-ar fi dat şansă să câştige.

Deja, ai două şanse de câştig, aşa că nu te mai poate "închide" orice mişcare ar face.

Sursa: ele.ro

Mai multe articole despre:
joc timp liber X si 0