MENIU

Cum să faci cel mai bun tort de Sfântul Ion, pentru 7 ianuarie - 2 rețete speciale

Cum să faci cel mai bun tort de Sfântul Ion, pentru 7 ianuarie - 2 rețete speciale

Cum să faci cel mai bun tort de Sfântul Ion, pentru 7 ianuarie. Iată două rețete speciale.

TORT DE CASĂ - ESTE CEL MAI SIMPLU TORT

Este cel mai simplu tort pe care l-am făcut vreodată. Conține ingrediente simple pe care le ai în casă. Dar, ca să fim siguri, revezi ingredientele și completăm ce lipsește.

Tort de casă. Ingrediente

Ingrediente BLAT: 5 ouă, 150 gr făină, 150 gr zahăr.

Ingrediente CREMĂ: 500 ml lapte, 3 gălbenușuri de ouă, 3 linguri pline cu faină de grîu, 4 linguri de cacao, 150 gr zahar, 200 gr lapte condensat fiert, 1 plic zahar vanilat

Ingrediente SIROP pentru blat: 200 ml apă și 1 lingură miere 

Tort de casă. Mod de preparare

Preparare BLAT: Este nevoie de un vas în care vom pune ouăle împreună cu zahărul. Niciodată nu se adaugă zahăr treptat, nu adaug nici sare.

Se bat ouăle reci, nu la temperatura camerei. Peste 10 minute se scoate mixerul sau dacă se face cu telul și se observă aluatul. Dacă aluatul de pe tel sau mixer curge și nu se cufundă brusc în aluatul din vas, înseamnă că ouăle sunt gata pentru a fi amestecate cu făina.

Se presară făina cernută și se amestecă de sus în jos cu un tel, se înglobează făina în compoziție. 

Aluatul îl punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Scuturăm ușor tava pentru a se așeza aluatul, apoi punem tava în cuptorul supraîncălzit la 180C timp de 25- 30 min. Dar depinde foarte mult de cuptor.

Verificăm pandișpanul cu o scobitoare. După ce pandispanul este gata, lăsăm ușa cuptorului puțin deschisă. După ce s-a răcit, se învelește cu celofan alimentar și se pune la frigider.

Peste 1-2 ore, pandișpanul este gata pentru a fi folosit ca blat pentru tort. Se taie în 3 părți.

Preparare CREMĂ: Din cele 500 ml de lapte luăm 200 ml și amestecam cu făina, câte puțin.

Galbenușurile le batem cu zahărul.

Restul laptelui (300-400 ml) se pune la fiert într-un vas de cel puțin un litru. Când e călduț, adăugăm compoziția (lapte+faina), câte puțin, si continuam sa amestecăm.

Când compoziția începe să se îngroașe, adăugăm și gălbenușurile bătute, zaharul vanilat.

Se ia de pe foc vasul, lăsăm 2 minute să se răcorească și se pune celofanul alimentar direct pe cremă.

Lăsăm crema să se răcească. Când crema e rece, adăugăm în ea laptele condensat și amestecăm bine cu mixerul și crema pentu blat este gata.

Preparare SIROP: Amestecăm 200ml apă+1 lingură de miere. Putem adăuga opțional 1 lingură de coniac. Apoi se trece la însiroparea feliilor de blat pe care le-am împărțit deja. Nu trebuie să fie prea însiropate să nu se sfărâme.

Etapa FINALĂ - CUM se asamblează TORTUL: Este foarte simplu. Ungem fiecare felie, parte cu multă cremă, în așa fel încât să ajungă pentru toate, dar și pentru exterior. Presărăm apoi miez de nuci sau alune sau cu ce preferăm.

*În cazul în care nu avem destulă cremă și pentru margini, exterior, putem face separat puțină ciocolată cu puțină cremă. Iar acoperită cu miez de nuci, alune sau cu ce dorim, nu se va vedea diferența. Oricum, la gust e delicios.

Punem tortul la rece 2-3 ore, sau cel puțin o oră dacă ne-am apucat cam târziu de el, apoi se poate servi.

Poftă bună!

TORT DE BEZEA - Cea mai simplă rețetă

Tort de bezea. Ingrediente (pentru 8 porții)

400 g ciocolată
50 ml coniac
100 g unt
200 g zahăr
400 g frișcă
4 albuşuri
1 lămâie
cireșe sau capșune

Tort de bezea. Mod de preparare

1 - Se bat albușurile spumă. Se adaugă zahărul și sucul de lămâie. Se bat până se întăresc din nou. Se amestecă 10 minute pe baie de abur. Se toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se coace 30 minute pe foc mic. Se scoate pe o planșă și se taie două foi egale.

2 - Se topește ciocolată rasă pe baie de abur. Se adaugă untul moale și coniacul. Se freacă energic, până se obține o cremă consistentă.

3 - Se pune o foaie de bezea pe un platou, se întinde crema și se acoperă cu a doua foaie. Se îmbracă în frișcă și se ornează cu ciocolată rasă și cireșe. Se păstrează la rece, cel puțin 1-2 ore, apoi este numai bun de servit.

Poftă bună!