Cum să călătorești prin țară fără mașina personală? (P)
Sezonul cald se apropie cu pași repezi și cu siguranță ți-ai făcut deja planuri să explorezi țara în lung și lat. Ce e drept, avem o mulțime de locuri frumoase pe care merită să le vezi, mai ales că nu ai nevoie de sume considerabile de bani pentru o excursie pe cinste.
România îți oferă destinații diverse indiferent de anotimp, așa că poți să aștepți vara pentru o drumeție pe munte sau să te pregătești de o plimbare de primăvară în deltă. Trebuie doar să îți faci bagajul și să alegi una dintre modalitățile de transport pe care ți le vom expune mai jos, asta dacă că nu o să călătorești cu autoturismul personal.
Închiriază o mașină
Cel mai simplu mod de a pleca într-o vacanță fără să depinzi de nimeni este să închiriezi un autoturism. Poate că deții deja un autovehicul însă nu te poți baza pe acesta la drum lung ori ți s-a stricat chiar cu câteva zile înainte de excursie și reparațiile sunt de durată. În anumite cazuri, ai șansa de a călători cu un autoturism pe care nu îți permiți deocamdată să-l cumperi sau pur și simplu vrei să lași în grija altor persoane sarcinile referitoare la mentenanță și întreținerea mașinii după un drum prin țară. Nu contează ce motiv ai avea să împrumuți un autoturism contra cost, mai ales că poți beneficia la orice oră din zi și din noapte de închirieri auto în Focșani de la Transfero.ro. În doar câțiva pași simpli vei avea la dispoziție autovehiculul dorit, special pregătit pentru a te deplasa fără griji în călătoriile tale prin țară.
Mergi cu trenul
Dacă îți plac aventurile și vrei să te bucuri din plin de vacanța ta, atunci optează pentru transportul cu trenul. În mod clar, vei avea avantajul de a nu conduce și te poți distra alături de toți prietenii, dar trebuie să iei în considerare faptul că nu o să beneficiezi de același confort. În primul rând, trebuie să îți cari bagajele după tine peste tot, iar acest lucru poate fi extrem de obositor. Apoi, infrastructura feroviară nu oferă cele mai grozave experiențe călătorilor, așa că te poți aștepta la întârzieri ale trenurilor sau imposibilitatea de a avea locuri alăturate pentru întregul grup. În plus, în funcție de destinația aleasă, există posibilitatea să fii nevoit să schimbi mai multe trenuri, pe rute diferite, și totodată să te pregătești și pentru mersul pe jos sau cu alte mijloace de transport dacă vrei să vizitezi anumite atracții turistice.
Rezervă-ți un loc în autocar
Dacă varianta cu trenul ți se pare prea complicată, ai posibilitatea de a mai călători prin țară și cu autocarul. În acest sens, fie poți apela la excursiile organizate de diferite companii de transport către anumite destinații de interes turistic, fie te poți deplasa cu autobuzul între orașe sau localități. În cazul primei variante, vei beneficia de mai mult confort, dar nu și de control. Practic, vei urma strict ruta aleasă de organizatorul excursiei și o să vizitezi doar atracțiile menționate în pachetul pentru care ai plătit. Pentru transportul cu autobuzul, cheltuielile s-ar putea să fie destul de mari, întrucât trebuie să plătești bilete pentru fiecare destinație aleasă. Bagajul va însemna un efort în plus, pentru că trebuie să îl ții în permanență cu tine, trebuie să fii la curent cu programul de mers al mijloacelor de transport în comun și să te încadrezi în anumite ore, în special dacă călătorești către zone cu mai puțin trafic.
Alege să te deplasezi cu rulota
În cazul în care deții o rulotă, am putea spune că ești unul dintre cei mai fericiți călători. Dacă nu se află deja în proprietatea ta, atunci închiriază un asemenea autovehicul ca să te deplasezi cât mai ușor oriunde îți dorești. Într-adevăr, această variantă este foarte costisitoare, iar dacă optezi pentru o rulotă fii pregătit să scoți bani frumoși din buzunar.
Atunci când vrei să pleci într-o excursie prin țară, trebuie să ții cont de confortul tău și de timpul de relaxare. Cu siguranță fiecare mijloc de transport presupune avantaje și dezavantaje, însă este bine să controlezi cât mai mult itinerariul atunci când pleci la drum astfel încât să poți profita de tot ceea ce îți oferă călătoria.