MENIU

Cum poți să reduci colesterolul mare - 3 reţete perfecte pentru cei care suferă de mai multe afecțiuni

Colesterolul mărit reprezintă una dintre cele mai întâlnite afecţiuni la nivel mondial. Obezitatea, diabetul zaharat de tip 2, hipotiroidismul, unele afecțiuni hepatice sau renale (sindromul nefrotic) pot genera hipercolesterolemie. Iată câteva reţete uşoare şi delicioase pentru cei care suferă de aceste afecțiuni.

 

Alimentaţia, o dietă adecvată şi mişcarea sunt cele mai potrivite "arme" pentru a lupta împotriva acestei afecţiuni. Află ce alimente să consumi şi cum să le prepari.

Dieta de tip mediteraneean, bogată în fructe, legume, peşte (somon, ton, sardine), carne slabă, nuci şi seminţe, grăsimi sănătoase (nesaturate, care nu sunt rafinate sau încălzite la temperaturi foarte ridicate, cum e uleiul de măsline) este cea mai indicată pentru persoanele care suferă de diabet.

Colesterolul, substanţă regăsită în toate celulele şi ţesuturile din organism, ajută la sinteza hormonilor de creştere, produce acizii necesari funcţionării bilei, contribuie la metabolizarea carbohidraţilor şi la producerea vitaminei D, necesară oaselor.

Creşterea mare a acestuia poate provoca daune majore organismului prin depunerea pe vasele de sânge şi poate conduce la un risc crescut de atac de cord sau poate să blocheze circulaţia, inclusiv cea spre creier. Printr-o dietă inteligentă, însoţită de sport, problema colesterolului mărit poate fi uşor controlată.

Iată 3 reţete uşoare şi delicioase pentru cei cu această afecţiune.

 

Frigărui de curcan 
 
Ingrediente

600 g piept de curcan, dezosat

3 linguri sos de soia

1 lingură miere sau zahăr brun

½ linguriţă boia iute

1 linguriţă pudră de usturoi

1 lingură zeamă de lămâie

1 lingură ulei de măsline

sare

piper

seminţe de susan, pentru decor

Preparare

Speli pieptul de curcan, îl usuci şi îl tai fâşii lungi de 10-12 cm şi late de 2 cm. Faci o marinată din toate ingredientele, condimentezi cu sare şi piper, după gust şi pui carnea. Amesteci şi dai la frigider 1-2 ore.

Pui carnea pe beţe de frigărui astfel încât să obţii o formă ondulată, apoi le frigi pe grătar sau le prepari la cuptor. Când sunt gata, presari seminţe de susan şi le serveşti cu o salată mixtă.

 

Rataouille de legume

 

Ingrediente

3 dovlecei

3-4 roşii

cimbru

2 ardei graşi, de culori diferite

4-5 căţei usturoi

frunze busuioc

2 linguri ulei de măsline

sare, piper

 

 

Preparare

Speli bine dovleceii, ardeii şi roşiile, apoi le tai felii subţiri.

Le aşezi într-o tavă, pe verticală, alternând o felie de dovlecel, una de ardei şi una de roşie, până le termini. Adaugi căţeii de usturoi feliaţi, presari cimbru, frunze de busuioc tocate, sare şi piper, după gust. Stropeşti cu ulei şi dai la cuptor 35-40 de minute, până când legumele sunt rumenite frumos.

 

Somon cu pesto

Ingrediente

2 fileuri somon (400 g)

sare

5-6 rămurele busuioc

20 ml ulei de măsline

30 g caju crud sau nuci

1 linguriţă suc de lămâie

sare

piper

lămâie, pentru servit

 

 

Preparare

Speli fileurile de somon şi le tamponezi cu prosoape de hârtie. Presari sare, după gust, le pui într-o tavă şi le dai la cuptor, la foc mediu, 20-25 de minute.

Pentru pesto, cureţi şi speli busuiocul, îl pui în blender împreună cu restul ingredientelor. Asezonezi cu sare şi piper, după gust şi mixezi până ce obţii o pastă fină. Ungi bucăţile de somon cu pesto şi serveşti peştele cu felii de lămâie şi cu o garnitură de legume la grătar sau la abur.

 

Sursa: clickpoftabuna.ro