Cum plănuiește Google să facă din telefonul tău unul mai bun
Google lucrează la un proiect numit Mainline care va schimba fundamental modul în care Android funcționează. Atât producătorii de telefoane, cât și utilizatorii se vor bucura de acestp schimbare. Acest proiect e mai important decât pare inițial. Obiectivul lui Mainline este acela de a face actualizările de sistem să funcționeze în background, fără ca utilizatorul să mai fie nevoit să își restarteze dispozitivul.
În acest fel s-ar putea aduce actualizări critice tuturor dispozitivelor Android, indiferent că este vorba de un Pixel 3a sau de un Samsung A50, fără să mai fi stresat de actualizări.
Poate părea o schimbare minoră, dar prin acestă tehnologie se va permite repararea problemelor critice care ar putea apărea. Așa că dacă se detectează vulnerabilități acestea se pot repara fără ca utilizatorul să fie rugat să facă o actualizare și să-și reseteze telefonul.
Project Mainline este o modalitate de a actualiza 12 componente de bază ale Android, care înainte nu puteau fi „atinse" fără o actualizare majoră de software, datorită importanței lor în buna funcționare a sistemului.
Pentru a le actualiza fără a întrerupe fluxul de lucru al utilizatorului, Google a inventat un nou container numit Android Pony Express (APEX). Când actualizarea este aplicată utilizatorul nu trebuie să facă nimic și nici nu și-ar da seama că ceva s-a întâmplat. Există și un sistem de siguranță prin care se poate reveni la versiunea anterioară în cazul în care ceva nu este în regulă.
Google le-a permis partenerilor să folosească containerul APEX pentru a-și livra propriile actualizări de sistem. De exemplu, Samsung ar putea să folosească APEX pentru a livra update-uri importante.
Project Mainline este un proiect tehnic ce nu atrage atenția la fel e bine ca alte schimbări pe care le aduce Android Q, dar este extrem de important pentru ecosistemul Android.