Cum o imită Kate Middleton pe Prințesa Diana. Asemănările remarcate de britanici
Kate Middleton se aseamănă foarte mult cu soacra sa, Lady Di, atât prin stilul vestimentar cât și prin unele gesturi, au remarcat jurnaliștii britanici.
Soția Prințului william al Marii Britanii pare că îi aduce un tribut Prințesei inimilor prin ținutele pe care le poartă.
Kate Middleton a fost asociată cu regretata Prințesa Diana încă de la început, însă ducesa de Cambridge pare că intenționează să fie asemănată cu ea cât mai des. Recent, ea a purtat coroana preferată a soacrei ei, la dineul diplomatic anual de la Palatul Buckingham.
Superba coroană confecționată din diamante și perle i-a fost dăruită Prințesei Diana de către Regina Elisabeta, ca un dar de nuntă, în anul 1981, potrivit cotidianului britanic Mirror.
Stilul vestimentar al ducesei de Cambridge se aseamănă foarte mult cu cel al „Prințesei Inimilor”. Apropiații familiei regale britanice susțin că cele două ar avea chiar și personalități și maniere similare.
La fel ca Diana, Kate zâmbește larg camerelor de fotografiat și este foarte sinceră în interviuri. Prințesa Diana a ignorat de multe ori protocolul regal și obișnuia să îmbrățișeze copiii bolnavi de SIDA, fără să îi pese ce cred alții.
Și lui Kate Middleton pare să îi pese de astfel de probleme mai delicate. Recent, ducesa i-a scris recent unui bolnav de leucemie, pe care l-a cunoscut la spitalul Royal Marsden, din Londra, fiind extrem de impresionată de povestea lui. O altă asemănare între Kate și soacra ei este pasiunea pentru sporturi și călătorii.