Cum cureţi cioburile eficient
De câte ori ţi s-a întâmplat să spargi un pahar sau o ceaşcă şi să te temi că au rămas cioburi foarte mici pe gresie, prin covor sau după dulapuri? Vezi cum cureţi cioburile eficient cu câteva trucuri utile.
Nu umbla printre cioburi descălţată! Chiar dacă ai impresia că vezi bucăţile de sticlă, s-ar putea să ratezi câteva cioburi mici şi să ajungi la spital cu infecţii peste câteva zile.
Primul pas este să mături cioburile vizibile şi să le aduni cu făraşul. Când ai terminat, mătură şi tălpile pantofilor sau papucilor.
Împătureşte cioburile într-un ziar vechi şi abia apoi le poţi arunca la gunoi. Astfel, te asiguri că cioburile nu rup sacul de gunoi şi nu se împrăştie din nou prin casă.
Foloseşte o bandă adezivă lată să aduni eventualele cioburi mici ratate cu mătura. Poţi folosi şi o rolă pentru scame, dacă este destul de lipicioasă.