MENIU

Cum arata îngerii? Descrierea făcută de un renumit teolog

Ipoteză interesantă lansată de un renumit teolog sudeze, extrem de popular datorită activității sale publiciste. Într-una dintre cărți, sugestiv intitulată „Raiul si iadul”, Emanuel Swedenborg, a descris înfățișarea îngerilor și chiar modul lor de "viață"

Potrivit descrierilor, fiecare înger are forma umană și mai mult chiar, îngerii au o organizare socială similară oamenilor, poartă haine, locuiesc în case și desfășoară activități asemănătoare.

De exemplu, hainele lor corespund gradului de inteligență, ceea ce însemnă că îngerii mai inteligenți sunt si mult mai frumos îmbrăcați. Aceștia au straie ca o flacără sau ca lumină, în timp ce hainele celor mai puțin inteligenți sunt de un alb scânteietor sau albe, fără strălucire, a explicat Emanuel Swedenborg, potrivit almeea.ro.

Din moment ce exista societăți si in Rai, îngerii se diferențiază și la nivel de clasă socială. Astfel, locuințele celor superiori sunt mult mai frumoase decât ale îngerilor de rând. "În Rai am văzut palate a căror minunăție întrece orice descriere. Deasupra străluceau de parcă erau din aur, iar jos de parca erau făcute din pietre prețioase".

Descrierea a fost contestată de unii, pe motiv că în spatele descrierilor "paradisiace" se ascunde un model social segregaționist, bazat pe acumulări materiale și exacerbare a avuției ca semn al poziției.

Mai multe articole despre:
ingeri cum arata rai teologie biserica