Cum arată femeia care a trăit toată viaţa cu lapte, ceai şi apă
O tânără indiană de 25 de ani, care nu poate mânca alimente solide, supravieţuieşte de la naştere cu un regim nutriţional lichid. Manju Dharra din Sonipat (în apropiere de New Delhi) nu ştie gustul fructelor, al legumelor şi al cărnii. Pentru a supravieţui, ea bea 4-5 litri de lapte pe zi, ceai şi multă apă, conform dailymail.co.uk, citat de jurnalul.ro.
Femeia suferă de o boală rară numită acalazie, o afecţiune a esofagului care o împiedică să se hrănească. Dacă încearcă să mănânce ceva solid, ea vomită imediat. Primele tulburări s-au manifestat la doi ani, spune mama tinerei. Când a crezut că este destul de mare pentru a mânca hrană solidă, i-a dat pâine şi orez, însă fata a plâns şi s-a îmbolnăvit. A crezut mai întâi că fetiţa este un copil capricios, dar şi-a dat seama apoi că este bolnavă.
După ce au consultat-o mai mulţi medici, diagnosticul a fost acalazie, o boală nu foarte rară, atâta timp cât, numai în Marea Britanie, trăiesc 6.000 de persoane cărora li s-a pus acest diagnostic.
Boala s-ar putea vindeca printr-o operaţie, însă situaţia materială a părinţilor tinerei indience, care mai au şase copii, nu o permite. Ei au cumpărat în schimb o vacă, cu laptele căreia se hrăneşte zilnic Manju.