MENIU

Cum arată cel mai sexy deţinut din lume după ce a devenit fotomodel. A realizat primul pictorial

Un condamnat american, devenit celebru în întreaga lume pentru frumuseţea sa după ce poza făcută de poliţie a ajuns pe Internet acum doi ani, a devenit fotomodel imediat ce a ieşit din închisoare.

Jeremy Meeks a acceptat oferta unei agenții de fotomodele după ce rețelele de socializare îl catalogaseră cel mai sexy deținut din lume.

În 2014, o fotografie postată de poliție pe Facebook a primit mii de vizualizări în întreaga lume, iar portalul TMZ confirma numeroasele oferte de muncă pentru Meeks venite din întreaga țară. I s-a oferit chiar să fie supus unui proces de eliminare a tatuajelor de o cunoscută firmă de tatuaje americană. Bărbatul de 32 de ani fusese arestat pentru posesie ilegală de arme.

Meeks a semnat și un contract cu agenția White Cross Management, care îi va călăuzi primii pași în lumea modei. "N-am crezut niciodată că lumea mă va recunoaște după înfățișare, mă simt binecuvântat și foarte recunoscător", a declarat el ziarului Daily Mail.

Mai multe articole despre:
prizonier Jeremy Meeks cel mai sexy prizonier