Cum a ajuns și Gerard Depardieu! Uitat de Putin, criticat de foști admiratori, își vinde colecția de artă
Marele actor francez Gérard Depardieu va scoate la vânzare 250 de lucrări din colecția sa de obiecte de artă din secolul XX. Anunțul vine într-un moment în care artistul nu trece printr-o perioadă foarte bună, fiind intens criticat atât din cauza apropierii față de liderul rus Vladimir Putin, cât și a numeroaselor acuzaţii de violenţe sexuale, pentru este și inculpat.
Colecţia scoasă la vânzare include bronzuri de Rodin, artist pe care Depardieu l-a și întruchipat în film, cinci opere de Calder, dar şi o pânză de Hans Hartung, conform Agerpres.
Licitaţia, organizată la 26 şi 27 septembrie la Drouot, ar putea aduce între 3 şi 5 milioane de euro.
Cel mai cunoscut dintre actorii francezi încă în activitate se desparte astfel de unele dintre operele de artă dobândite în cursul vieţii.
Ajuns la vârsta de 74 de ani, el a "avut mai multe operaţii la inimă şi câteva accidente de motocicletă. A trăit din plin şi trebuie să se uşureze puţin", a declarat David Nordmann de la casa de licitaţii Ader, în cadrul prezentării acestei vânzări.
Depardieu n-a încetat niciodată să joace, însă s-a confruntat recent cu noi acuzaţii de violenţe sexuale, formulate de 13 femei, fapte care ar fi fost comise în timpul filmărilor la 11 producţii lansate între 2004 şi 2022. El a fost inculpat din 2021 pentru viol şi agresiune sexuală, comise asupra unei actriţe.
Din acest motiv, actorul nici nu a participat la promovarea celui mai recent film în care joacă, iar o serie de reprezentaţii ale spectacolului său "Depardieu Chante Barbara" au fost perturbate de feministe.