Credea că are varice şi s-a dus la doctor. Ce era, de fapt, "vena" inflamată. E şocant!
Un bărbat din China a trăit un adevărat şoc, după ce a aflat că ceea ce părea să fie varice la unul dintre picioare era, de fapt, un vierme care trăia sub pielea lui.
Chinezul în vârstă de 42 de ani fusese recent într-o călătorie în Nigeria. După ce s-a întors, pe laba piciorului drept i-a apărut iniţial o iritaţie care îi provoca mâncărimi îngrozitoare.
Ulterior, în acelaşi loc părea să i se fi inflamat puternic o venă, drept pentru care a mers la medic. Doctorii i-au făcut o serie de analize şi l-au consultat îndelung înainte de a-i da o veste şocantă: pacientul nu avea varice, iar sub pielea lui trăia, de fapt, un vierme.
Potrivit revistei New England Journal of Medicine, care a relatat acest caz deosebit, respectivul vierme se dezvoltă de obicei în intestinele animalelor, iar odată ce sunt eliminate fecalele în nisip sau pământ, îşi depun ouăle. Aşadar, oamenii se pot infecta prin contactul cu solul în care există aceste ouă.
Chinezul a fost tratat cu succes de doctori, iar acum se află în afara oricărui pericol.