O creatură misterioasă, găsită în apele unui râu. Are "mâini mici şi picioare"
Un cadravru adus la mal de apele unui râu din Carmen del Parana, Paraguay, a stârnit rumoare atât în rândul localnicilor din zonă, cât şi pe reţelele de socializare. Asta pentru că nu puţini au fost cei care au spus că trupul ar aparţine fantasticei creaturi chupacabra.
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă sunt de părere că, îi ciuda felului bizar în care arată, respectivul cadavru nu are nicio legătură cu legenda amintită, scrie Huffington Post.
Javier Medina, şeful secţiei de Pompieri din localitate, a precizat că, având în vedere că trupul neînsufleţit are "mâini mici şi picioare", cel mai probabil este vorba despre o maimuţă. O opinie similară a exprimat şi medicul veterinar Pablo Lemir.
"Are o coadă, ceea că mă face să cred că este o maimuţă", a spus el.
Cadavrul urmează să fie analizat într-un laborator, astfel că oamenii de ştiinţă vor avea în curând răspunsul corect cu privire la originea acestuia.