MENIU

Compunerea neobișnuită pentru care a fost CONCEDIAT un profesor din America. Ce temă de lucru le-a dat elevilor săi

Doliu - imagine cu notă sugestivă

Un profesor american de psihologie din Statele Unite şi-a pierdut locul de muncă după ce le-a dat elevilor săi de liceu un subiect de compunere absolut neobişnuit. Mai exact, profesorul le-a cerut elevilor adolescenți să-și scrie necrologul. Tema a primit și un titlu pe măsura: "Astăzi a fost ultima zi din viaţa ta, scrie-ţi necrologul".

Jeffrey Keene, în vârstă de 63 de ani, a explicat pe Facebook că a vrut să îşi lege cursul de un exerciţiu menit să îi pregătească pe elevi pentru riscul intruziunii unei persoane înarmate în liceul lor, situat lângă Orlando, în Florida, relatează agenția AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, el le-a cerut elevilor săi să îşi noteze "impresiile" legate de această simulare şi să reflecteze la cauzele repetării crimelor în Statele Unite, la posibilele modalităţi de a le preveni şi, prin urmare, să îşi imagineze biografia lor... post-mortem.

O mică notă preciza: "Vă mulţumesc că aţi realizat (...) că nu este absolut deloc vorba de a vă tulbura".

Ulterior acestui fapt, el a fost concediat pe motiv că le-a dat "teme nepotrivite" elevilor săi.

Profesorul s-a apărat la posturile locale de televiziune, spunând că tema respectivă "nu a fost pentru a-i speria sau pentru a-i face să creadă că vor muri, ci pentru a-i ajuta să înţeleagă ce este important în viaţa lor".

"Vorbeam cu elevii despre lumea în care trăiesc, despre arme, atacatori...", a declarat dascălul la Fox 5.

Armele de foc au devenit principala cauză de deces pentru minorii americani în 2020, cu 4.368 de decese, înaintea accidentelor de maşină şi a supradozelor, potrivit Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

Atacurile sângeroase comise în şcoli reprezintă doar o mică parte, însă marchează mai mult societatea. Statele Unite au fost zguduite în special de măcelul comis în 2012 într-o şcoală din Sandy Hook, Connecticut, în urma căruia 20 de copii au fost ucişi, sau de cel din mai 2022, din Uvalde, Texas, când au murit 19 copii şi doi profesori.

Mai multe articole despre:
compunere profesor america concediere elevi