MENIU

Coincidenţă extraordinară: o femeie a născut de două ori în aceleaşi zile ca şi ducesa Kate

Coincidenţa sau nu, o femeie din oraşul britanic Birmingham a adus pe lume primul său copil, în timp ce soţia prinţului William dădea naştere prinţului George. Iar acum, britanica a adus pe lume încă un copil, odată cu ducesa Kate.

Monika Tano şi-a adus pe lumii ambele fetiţe, în aceleaşi zile în care ducesa Kate năştea în incinta spitalului St Mary din Londra. Spre deosebire de soţia prinţului William, Monika a născut la un spital din Birmingham, departe de atenţia publicului. Atenţia presei s-a îndreptat către ea doar după ce jurnaliştii au aflat despre extraordinara coincidenţă.

"Fiica mea s-a născut la ora 01:47. Am ieşit din spital la ora trei, atunci am început să le spunem oamenilor că bebeluşul a venit pe lume. La ora şapte primeam SMS-uri prin care am aflat că ducesa Kate intrase în travaliu. Mi-am spus că este imposibil, trebuie să verific în presă".

Potrivit specialiştilor, şansele sincronizării celor două naşteri erau de una la o sută de milioane. Mama celor două fetiţe speră că venirea pe lume în aceeaşi zi cu bebeluşii regali le va purta noroc în viaţă.