Cel mai tare banc cu Vladimir Putin și Evgheni Prigojin. "I-am sunat familia să spun că-mi pare rău...."
Un banc despre Vladimir Putin și decesul fostului șef Wagner, Evgeni Prigojin, a devenit viral pe rețelele de socializare. Culmea este că gluma a fost spusă, în public, de un șef de guvern, în fața colegilor săi din alte state balcanice.
Bancul a fost spus de către premierul albanez Edi Rama, la Forumul Strategic din Slovenia, la care au asistat inclusiv premierii fostelor republici iugoslave - Croația, Muntenegru, Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia și Kosovo, dar și din Bulgaria.
„Nu știu dacă ați auzit că Rusia are această dicuție de a unifica fusurile orare fiindcă ei au o diferență de nouă ore între o parte a țării și cealaltă”, și-a început gluma premierul albanez.
„Iar prim-ministrul s-a dus la Putin și i-a spus: 'Domnule președinte, avem o problemă. Mi-am trimis familia în vacanță și i-am sunat să le spun noapte bună. Iar acolo e deja dimineață, ei sunt pe plajă. L-am sunat pe Olaf Scholz pentru a-l felicita de ziua de naștere, iar el mi-a spus că a fost ieri. L-am sunat pe Xi Jinping de Anul Nou și el mi-a zis că încă e anul vechi'.
Iar Putin a răspuns:' Da, mi s-a întâmplat și mie. Am sunat familia lui Prigojin să le spun că îmi pare rău pentru pierderea lor dar avionul nu decolase încă”.