MENIU

Cel mai puternic laser din lume, creat în România, va simula un eveniment cosmic incredibil

Cercetarea românească a fost pusă pe harta mondială de cel mai puternic laser din lume. Acesta se regăsește la Măgurele și acum presa internațională scrie despre cum va simula unul dintre cele mai puternice elemente cosmice. După ce-a trecut cu bine testele, laserul va fi pus la treabă ca să vedem cât de bun e la ce plănuiesc cercetătorii să-l folosească. 

Până acum, laserul din România, și cel mai puternic din lume, a doborât câteva recorduri de putere. De exemplu, a atins 10 petawați de energie în martie 2019. Abia acum începe greul.

Cercetătorii urmează să deruleze o serie de experimente cu ajutorul acestuia. Puterea la care laserul românesc a ajuns reprezintă a zecea parte din puterea Soarelui, concentrată într-un singur fascicul laser. Poate fi folosit într-o varietate de domenii, chiar și în dezlegarea unor mistere ale Universului.

Primul pas e acesta: specialiștii vor să descopere cum exploziile stelare formează metale grele. În Univers, asta se numește explozia unei supernove - o super stea cu o putere incredibilă. 

Laserul de la Măgurele este potrivit pentru experimentul respectiv, pentru că poate produce fascicule de o intensitate de milioane de miliarde de ori mai intense decât acceleratoarele convenționale de particule. Acesta poate produce reacții imposibil de realizat pe Pământ și care se întâmplă numai în supernove, în explozii stelare.

Cum a ajuns România să aibă cel mai puternic laser?

Laserul face parte din Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP). Puterea acestuia este suficientă pentru a vaporiza materia solidă. Mai mult, laserul poate fi utilizat în ceea ce privește securitatea nucleară. Totodată, ar putea contribui la scanarea containerelor pentru a detecta materie radioactivă sau alt tip de încărcătură ilegală.

Este cel mai complex proiect de cercetare din România. Componenta românească s-a construit la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei.

Sursa

Mai multe articole despre:
Măgurele cercetare laser ştiinţă