Cel mai bun demachiant natural: îl prepari acasă, din două ingrediente
Curăţarea tenului trebuie să fie o prioritate pentru a avea o piele sănătoasă. Aşadar, fie că se machiază sau nu, nicio femeie nu trebuie să sară peste această etapă de îngrijire.
Dacă găsirea unui demachiant bun este o povară sau dacă pur şi simplu eşti adepta cosmeticelor naturale, atunci află că există numeroase metode de a-ţi prepara singură produsele de care ai nevoie.
Cea mai simplă reţetă de demachiant "de casă" conţine doar două ingrediente: lapte şi un castravete.
Curăţă un castravete de coajă, apoi pune-l într-un blender şi fă-l pastă. Apoi, pune pulpa într-o cratiţă mică, adaugă o jumătate de ceaşcă de lapte, apoi încălzeşte amestecul la foc mic, amestecând uşor din când în când.
Când începe să fiarbă, mai lasă-l 5 minute, apoi ia-l de pe foc.
Înmoaie un disc demachiat în amestecul călduţ sau rece şi curăţă-ţi tenul cu mişcări circulare, apoi clăteşte cu apă călduţă.
Amestecul rămas se păstrează într-un recipient închis ermetic, în frigider.