MENIU

Cel mai bătrân șofer de camion are 90 de ani și nu vrea să se retragă. Cum mai face față șa volan?

Un camionagiu american este dovada vie că vârsta poate fi doar un număr. Deși are 90 de ani, el se urcă în continuare la volan și nici nu se gândește să se retragă din activitate.

Doyle Archer, din Kansas, SUA, care are 90 de ani și este cel mai bătrân șofer de camion, recunoscut în mod oficial de Cartea Recordurilor. El conduce tiruri de peste 60 de ani și a parcurs peste 8 milioane de kilometri.

Nu plănuiesc să mă pensionez prea curând. Atâta timp cât sănătatea ține cu mine, voi continua să conduc. Nu am cuvântul pensionare în vocabularul meu.”, a declarat Doyle, pentru Cartea Recordurilor Guinness.

Ultimii 20 de ani ai carierei lui Doyle au fost la compania Coomes Inc. din Phillipsburg, Kansas, unde tocmai a fost numit „Șofer sigur de 1 milion de kilometri” după ce a călătorit 1,6 milioane de kilometri fără niciun incident. Este clar că orice transportă Doyle este în mâini foarte sigure… și asta ar putea fi aproape orice – de la animale, conserve, mobilier până la petrol. „Absolut orice poți pune într-un camion, eu l-am transportat în cariera mea”, a spus el, potrivit soferidinromania.

Mai multe articole despre:
sofer de TIR cel mai batran record camionagiu