Cea mai mare greșeală pe care o poţi face când este ger. Iată la ce pericol te expui
Cea mai mare greșeală pe care o fac multe persoane pe ger este să consume alcool! Acesta dilată vasele de sânge și împinge căldura spre piele.
Atunci când ești supus unor temperaturi extreme, corpul tău dă alarma și încearcă să se apere de agresiune. Astfel, în interior se dă o luptă pentru protejarea organelor vitale.
Corpul reușește să mențină constant temperatura de 37 de grade Celsius, însă, în caz de ger, primul care reacționează este creierul.
Medicii spun că acesta este foarte sensibil și că scăderea temperaturii centrale duce automat la scăderea activității creierului, până la un moment în care chiar se pierde cunoştinţa şi are loc trecerea într-o stare vegetativă. Astfel, lucrul acesta afectează toate celelalte organe și aparate.
Contractarea vaselor de sânge pare să fie cea mai de folos unealtă a corpului împotriva frigului, însă are un puternic efectiv negativ deoarece sângele începe să circule în corp cu presiune mult mai mare, dar bătăile inimii încetinesc.
Dacă temperatura corpului scade sub 37 de grade, apar frisoanele și are de suferit circulația sângelui la mâini și picioare. Practic, pielea capătă o nuanță albăstruie și scade ritmul inimii. Mai rău decât atât, este posibil să piezi cunoștința, apoi să urmeze coma iar la final, stopul cardiac.
Cea mai mare greșeală pe care o fac multe persoane pe ger este să consume alcool! Acesta dilată vasele de sânge și împinge căldura spre piele.
Conform doctorulzilei.ro, dacă găsești un om inconștient pe stradă în frig, atunci trebuie să știi că organismul acestuia a trecut deja prin toate aceste etape.
Astfel, este indicat să suni de urgență la 112 și să duci victima într-un spațiu călduros, să-i îndepărtezi hainele umede și să-i încălzești întâi partea centrală a corpului, apoi restul.