MENIU

Cea mai mare greşeală pe care o faci când te închini

Cum te închini

Semnul crucii are o putere foarte mare. Sunt multe întâmplări zugrăvite în viețile sfinților care ne arată cum semnul Sfintei Cruci făcut peste trupul cuiva, chiar și o singură data, sparge legăturile diavolilor. Din această pricină cei care își fac crucea neglijent, fără evlavie, îi fac pe diavoli să salte de bucurie. 

Cum ne facem corect semnul Sfintei Cruci?

Trebuie să ne unim mai întâi primele trei degete ale mâinii drepte, care simbolizează Unitatea Sfintei și Nedespărțitei Treimi. Celelalte două degete se așază în palmă semnificând coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ din Cer (cele două degete semnificând cele două firi ale lui Hristos). Degetele împreunate ating mai întâi fruntea – pentru a sfinți mintea – apoi buricul – pentru a sfinți simțurile, apoi umărul drept și umărul stâng – pentru a sfinți puterea trupului.

Atunci când atingem fruntea spunem “În numele Tatălui”, când atingem buricul “şi al Fiului”, iar când atingem umărul drept și apoi pe cel stâng spunem “şi al Sfântului Duh”. Nu trebuie să ne grăbim când facem semnul sfintei cruci, sau să facem mai multe cruci, în grabă, și fără a face mișcarea completă, fără evlavie. Faceți una și bună decât o mie și strâmbe, una și corectă decât o mie și rele!

Dacă dorim să facem și o închinăciune (metanie mică), ne aplecăm numai după ce mâna este din nou lăsată să cadă pe lângă trunchi. De ce? Pentru că tocmai am închipuit Crucea de pe Golgota și ne închinăm ei. Uneori se mai observă o altă greșeală, destul de răspândită: închinăciunea se fac în același timp cu semnul Crucii. Nu trebuie să facem acest lucru (rupem Crucea).

Dacă însă ne oprim cu semnul Sfintei cruci la piept, și nu la buric, atunci crucea pe care o facem apare răsturnată și fără să vrem transformăm Crucea lui Hristos într-o cruce satanistă.

Mai multe articole despre:
cruce semnificatie