MENIU

Ce spune culoarea părului despre viaţa sexuală a unei femei

Ce spune culoarea părului despre viaţa sexuală a unei femei

Sexologii susţin, cu explicaţii destul de clare, că oricine poate află detalii despre viaţă sexuală a unei femei, doar după culoarea părului acestora.

Astfel, culoarea părului unei femei poate să dea câteva indicii cu privire la viaţă sexuală a acesteia, având în vedere studii efectuate recent.

Aşadar, iată ce spune culoarea părului despre viaţă sexuală a unei femei:

1. Blondele, potrivit unui studiu efectuat pe 1500 de bărbaţi din marea Britanie, se simt cel mai bine atunci când fac sex. Se simt foarte în largul lor. Din cei 1500 de bărbaţi intervievaţi, 36% dintre ei au recunoscut totodată că blondele sunt şi cele mai deschise în pat.

Ştiinţific vorbind, femeile cu părul deschis la culoare au un nivel mai mare de estrogen în sânge, aşa că sunt mult mai deschise din punct de vedere sexual.

2. Brunetele, sau şatenele, potrivit unui sondaj realizat pe 2500 de femei, par să fie cele mai experimentate. La această concluzie au ajuns cercetătorii având în vedere că mai puţin de jumătate dintre femeile intervievate au declarat că au fost de acord cu aventuri de o noapte. Aşadar, pentru a accepta o aventură de o noapte, este nevoie de multă muncă de convingere pentru aceste femei. Însă, un alt sondaj a arătat că mai mult de jumătate dintre bărbaţii care au avut relaţii sexuale cu brunete şi cu blonde şi cu roşcate susţin de departe că brunetele sunt cele mai focoase.

3. Nu în ultimul rând, se pare că roşcatele au cea mai activă viaţă sexuală. Cel puţin la această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă din Hamburg care susţin că roşcatele sunt cele mai dornice să trăiască experienţe sexuale dese. Acest lucru este explicat de către oamenii de ştiinţă şi prin faptul că bărbaţii, în marea lor majoritate, le considera pe roşcate ca fiind cele mai seducătoare femei şi cel puţin la fel de atractive, dacă nu chiar mai atractive, decât blondele.

Sursa: lyla.ro

Mai multe articole despre:
blondă