CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN CORPUL TĂU dacă mănânci USTUROI
Usturoiul este una dintre plantele cu cele mai multe utilizări pentru sănătate. Iată pentru ce este bun.
Adio, hipertensiune și boli cardiace!
Cura îndelungată cu usturoi se recomandă pentru scăderea și stabilizarea tensiunii arteriale. Preparatele pe bază de usturoi au efect bun atât asupra circulaţiei periferice, cât și asupra inimii. Pulsul devine mai rar și se regularizează. Se diminuează efortul cardiac și se ameliorează tulburările de ritm. Scade riscul de a face tromboză, varice și hemoroizi. Determină scăderea colesterolului din sânge și previne ateroscleroza. Are și acţiune antihemoragică. Este puternic antibacterian și, de aceea, este indicat nu numai în afecţiuni respiratorii (bronșite cronice, rinite, gripă, efizem pulmonar, tuse spastică sau convulsivă, astm bronșic, răgușeală, guturai), dar și în cazuri de diaree infecţioasă. Previne cancerul căilor digestive.
Cum îl consumi
Se poate consuma ca atare, în mâncare, sau poate fi preparat ca mujdei. În ultima formă, are avantajul că uleiul pe care îl conţine protejează mucoasele gastrice de acţiunea iritativă pentru unii și elimină, până a doua zi, mirosul neplăcut. Dacă, totuși, mirosul persistă, se pot lua una - două tablete de cărbune medicinal. Te mai poţi clăti cu apă de gură și folosi o pastă de dinţi cu mentol. Există și capsule cu extract de usturoi, prin care poţi evita această problemă. Acestea sunt, cu precădere, indicate în hipertensiune și pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.
O altă metodă de administrare a usturoiului, fără a avea neajunsul mirosului neplăcut, este următoarea: se curăţă un căţel de usturoi și se taie foarte mărunt. Se înghite cu o cantitate suficientă de apă.