Ce reprezintă, de fapt, factorul de protecție solară. Cum alegi indicele potrivit, în funcție de ten
Factorul de protecție solară din cremele pentru plajă variază de la 2 la 100. Aceste numere se referă la abilitatea produsului de a bloca și a filtra razele solare care ard pielea.
Dacă pielea ta se înroșește după numai 10 minute, atunci o cremă cu factor de protecție 8 va mări acest timp la 80 de minute (10×8). Prin urmare, cu cât alegi produse cu factor de protecție mai mare, cu atât mai mult vei fi protejată de razele ultraviolete de tip A (UVA), cât și de cele de tip B (UVB). UVA afectează cel mai mult pielea, distrugând fibrele de colagen și elastina, iar razele UVB sunt cele care provoacă arsurile solare.
Cu toate astea, această teorie diferă în funcție perioada zilei în care ne expunem la soare, de starea vremii, dar și de punctul geografic în care ne aflăm. Dacă alegi să te expui la soare la munte, atunci se micșorează timpul în care te expui la soare fără să te arzi.
Cu toate astea, această teorie diferă în funcție perioada zilei în care ne expunem la soare, de starea vremii, dar și de punctul geografic în care ne aflăm. Dacă alegi să te expui la soare la munte, atunci se micșorează timpul în care te expui la soare fără să te arzi.
Cum alegi indicele potrivit, în funcție de ten?
1. Persoanele cu pielea foarte albă, blonde sau roșcate, cu ochii verzi sau albaștri, care se ard imediat la soare sau care prezintă foarte multe alunițe pe piele – SPF 50
2. Persoanele șatene, care se ard ușor și se bronzează cu dificultate – SPF 45
3. Persoanele cu pielea creolă, mai puțin sensibilă, care nu se ard după expuneri scurte la soare – SPF 30
4. Persoanele brunete cu ochii căprui sau negri, piele măslinie și care nu suferă arsuri – SPF 15
Dacă ai foarte multe alunițe și o piele sensibilă este de preferat să alegi o cremă autobronzantă. De asemenea, este indicat să-ți faci o hartă a alunițelor și să le reexaminezi anual la medicul dermatolog.