MENIU

ŞOCANT. Ce i-a făcut un tânăr surorii sale, după ce a vizionat filme XXX

Un băiat în vârstă de 12 ani din Marea Britanie și-a violat sora 

Un băiat în vârstă de 12 ani din Marea Britanie și-a violat sora de 7 ani după ce a urmărit la școală un film porno pentru adulți. Instanţa a decis să îl pună pe tânăr sub supraveghere, dar l-a lăsat să se întoarcă în familie, lucru dorit inclusiv de sora sa, scrie BBC.

Un băiatîn vârstă de 12 ani din Marea Britanie a încercat să pună în practică scenele porno pe care le-a văzut într-un film porno pe care l-a văzut la școală violându-și sora în vârstă de şapte ani.

Băiatul a pledat vinovat în fața judecătorului şi a declarat că se simte dezgustat de faptele sale. Sora sa a declarat că doreşte ca acesta să se întoarcă acasă. "Vreau să se întoarcă acasă, să ne jucăm împreună. Îl iubescc", a spus aceasta, potrivit BBC.

Băiatul va sta 12 luni sub supraveghere, dar a scăpat de o pedeapsă ce ar fi presupus trimiterea în detenţie. Instanţa a precizat că este improbabil că băiatul să comită o astfel de faptă din nou.

Judecătorul a mai subliniat că acuzatul este imatur şi că nu reprezintă un pericol pentru societate. El se va afla totuşi pe o listă a agresorilor sexuali timp de doi ani şi jumătate.

 

 

Mai multe articole despre:
Marea Britanie viol filme XXX agresor sexual