MENIU

Ce au găsit poliţiştii în casa unei femei de 47 de ani. Au rămas înmărmuriţi

Poliţiştii americani au făcut o descoperire bizară în casa unei femei pe numele căreia exista un mandat de arestare. În locuinţa acesteia erau ascunse peste 3700 de cuţite, macete şi săbii.

Când echipajul a ajuns la reşedinţa lui Nickcole Dykema, în Florida, femeia s-a baricadat în casă, aşa că oamenii legii au fost nevoiţi să spargă uşa.

După ce a încercat să se lupte cu agenţii folosind o sabie, americanca în vârstă de 47 de ani a fost imobilizată. Spre surprinderea poliţiştilor, aceea nu era însă singura armă albă pe care aceasta o avea.

De fapt, întreaga casă era “blindată” cu 3714 de cuţine, săbii şi, macete, scrie Washington Post.

“Persoana aceasta era, în mod evident, periculoasă pentru comunitate”, a declarat şeriful Al Nienhuis. “Mă uimeşte că poliţiştii au fost capabili să o aresteze fără ca vreo persoană să fie rănită”, a adăugat el în cele din urmă.