MENIU

Nevermore Academy din serialul Wednesday, vedetă într-o renumită revistă de arhitectură. În realitate, e un castel în România

Castelul Cantacuzino din Bușteni, pe care zecile de milioane de fani ai serialului "Wednesday" îl cunosc drept Academia Nevermore, are parte de o prezentare elogioasă într-una dintre cele mai vechi și mai cunoscute reviste de arhitectură din Statele Unite. După ce-l descrie drept o bijuterie a stilului brâncovenesc, publicația își invită cititorii să viziteze castelul, precizând că este un spațiu muzeal, ușor accesibil.

Realizat din piatră sculptată, cu 4 pavilioane și balcoane cu arcade — inclusiv unul central în afara sălii de bal — castelul a fost influențat de arhitectura brâncovenească românească, un stil de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea care amesteca detalii bizantine, otomane și renascentiste târzii, scrie Architectural Digest.

 

 

Cel mai notabil spațiu al castelului poate fi sala de bal cu o galerie de portrete cu o duzină de strămoșii ai Cantacuzinolor, realizate pe piele de Cordoba, o altă galerie împodobită cu stemele a 27 de membri ai familiei. Toate aceste caracteristici sunt evidențiate de singurul corp de iluminat original rămas: un candelabru de peste 2000 de lire sterline, o replică la scară mică a originalului care se află în Muzeul Hagia Sofia din Istanbul.

 

Publicația americană amintește și destinul construcției monumentale în perioada regimului comunist, amintind de Nicolae Ceaușescu, precum și de războiul juridic declanșat după 1990 de către moștenitorii Cantacuzulilor.

 

ROMÂNII AU DAU CU PICIORUL ȘANSEI UNEI PUBLICITĂȚI TURISTICE FĂRĂ BANI, CUM NICI N-AR FI VISAT

 

Din păcate, este foarte posibil ca sezonul 2 din „Wednesday”, serialul care a fost cea mai bună reclamă cinematografica pentru România din ultimii ani, nu se mai filmează la noi în țară. Regizorul Tim Burton va alege un alt loc de filmare asta după ce s-ar fi declarat nemulțumit de faptul că a fost nevoit să plătească facturi uriașe, sume aberante pentru închirierea locurilor de filmare pe care nu le justifică nimic.

 

Mai mult, când au început negocierile pentru sezonul al doilea, casa de producţie românească ar fi ridicat și mai mult prețurile.