MENIU

Care sunt cele 6 băuturi care te ajută să reglezi nivelul glicemiei în organism

Foto arhivă

Pentru reducerea nivelului de zahăr din sânge este important să fii atent nu doar la ce mănânci, ci și la ce bei. Există anumite băuturi care pot influența pozitiv funcția metabolică.

Ce este glicemia?

Glicemia sau nivelul de glucoză (zahăr) din sânge joacă un rol important în modul în care te simți. Dacă nivelurile tale nu sunt stabile, te simți obosită și poți avea o stare generală de rău. De asemenea, dacă zahărul din sânge oscilează în mod constant, ești expusă riscului de a dezvolta diabet.

Zahărul din sânge este principala sursă de energie a corpului tău. Acest zahăr provine din mâncarea pe care o consumi, în special din alimentele bogate în carbohidrați, precum dulciurile, pâinea sau cartofii. Zahărul din aceste alimente trece în sânge, iar acolo se întâlnește cu insulina, o substanță chimică eliberată de corpul tău. Insulina ajută la transportarea zahărului în toate celulele, pentru a-l folosi mai departe ca și combustibil.

De ce este important să îți ții glicemia sub control

Dacă mănânci prea mult zahăr, nivelurile de glucoză din sânge vor crește brusc. Ca răspuns, pancreasul tău va elibera insulina. Primul lucru pe care-l face insulina este să trimită glucoza în celulele care trebuie să o ardă imediat, cum ar fi celulele musculare active. Dar, dacă există mai multă glucoză decât au nevoie celulele, insulina o trimite pentru stocare pe termen scurt într-o moleculă numită glicogen.

Dacă rezervele de glicogen ale organismului se umplu și mai există exces de glucoză în jur, insulina o transportă în celulele adipoase pentru stocare pe termen lung. Cu cât există mai multe rezerve în celulele adipoase, cu atât riscul de obezitate devine mai mare. Obezitatea este deseori asociată cu boli grave, precum diabet sau afecțiuni cardiovasculare.

Glicemia neregulată poate avea efecte negative drastice și asupra sistemului endocrin, cel care produce hormoni. Hormonii sunt ca un fel de mesageri chimici din organism care spun anumitor celule ce să facă. Când hormonii sunt perturbați, toate sistemele din organism încep să se defecteze. Din cauza nivelurilor mari de glucoză din sânge, toți hormonii pot fi afectați, inclusiv hormonii de stres, sexuali sau hormonii care reglează apetitul.

Nu în ultimul rând, glicemia crescută este, de asemenea, asociată cu niveluri crescute de cortizol, un hormon de stres care poate contribui la inflamație, creștere în greutate și boli metabolice asociate.

Luând în considerare toate aceste aspecte, putem spune că menținerea stabilă a glicemiei te ajută să-ți păstrezi sănătatea generală a corpului. 

Băuturi care scad glicemia

În timp ce băuturile carbogazoase și cele îndulcite afectează în mod negativ glicemia, există altele care stimulează metabolismul și te ajută să reduci nivelul de zahăr din sânge. Iată care sunt acestea:

1. Apă

Hidratarea este unul dintre cele mai importante lucruri care te ajută să-ți păstrezi nivelul optim de zahăr din sânge, prin urmare nu este de mirare că apa este considerată băutura minune care scade glicemia.

Studiile au arătat că un consum ridicat de apă plată reduce cu 6% riscul de diabet de tip 2. Apa crește volumul sângelui, ceea ce determină eliberarea unui aminoacid care afectează reglarea zahărului din sânge.

De asemenea, apa nu conține calorii, prin urmare, dacă înlocuiești băuturile carbogazoase sau sifon cu apă plată, îți poți păstra mai ușor o greutate sănătoasă, ceea ce ajută în cele din urmă la controlul zahărului din sânge.

2. Cafea

Consumul regulat de cafea este asociat cu un risc mai scăzut de diabet de tip 2. Conform cercetărilor, cafeaua conține compuși vegetali, numiți fitochimici, care susțin sănătatea celulelor din ficat și pancreas, păstrând funcția insulinei.

Totuși, este esențial să nu bei cafeaua cu mult zahăr, deoarece vei pierde din beneficiile acestei băuturi. Este recomandat să eviți latte-urile aromate sau băuturile cu cafea și gheață.

3. Ceai negru

O altă băutură minune care scade glicemia este ceaiul negru. Compușii din ceai ajută și la reducerea stresului oxidativ și a inflamației, care sunt asociați cu diabetul. Ca și în cazul cafelei, este important să limitezi adăugarea de zahăr (inclusiv miere).

4. Ceai verde

Studiile au arătat că substanțele din ceai numite catehine pot bloca o anumită absorbție a carbohidraților în timpul digestiei. De asemenea, pot îmbunătăți, metabolismul glucozei și pot reduce stresul oxidativ, toate acestea putând contribui la scăderea zahărului din sânge.

5. Lapte

Proteinele din laptele de vacă, precum cazeina și zerul, încetinesc digestia și îmbunătățesc răspunsul la insulină, având astfel un efect pozitiv asupra nivelului de zahăr din sânge.

Totuși, specialiștii recomandă consumul de lapte fără grăsimi sau cu conținut scăzut de grăsimi. Dacă ai diabet și nu trebuie să depășești un anumit număr de carbohidrați la o masă, ține cont că o cană de lapte cu grăsime de 1% conține aproximativ 12 grame de carbohidrați. 

6. Suc de roșii

Sucul de roșii băut cu 30 de minute înainte de un mic dejun bogat în carbohidrați poate ajuta la păstrarea unui nivel mai scăzut de zahăr din sânge după masă. Acest lucru se explică prin faptul că fibrele din roșii ajută la încetinirea digestiei și, prin urmare, a nivelului de zahăr din sânge care apare după masă.

Băuturi pe care să le eviți, dacă ai glicemia mare

Ca regulă generală, dacă ai glicemia mare, este important să eviți băuturile carbogazoase și cele îndulcite. Iată câteva dintre acestea:

1. Băuturile pentru sportivi. Ele sunt bogate în carbohidrați și sunt recomandate doar sportivilor de performanță, care fac exerciții fizice suficient de intense pentru a avea nevoie de înlocuire cu sare și nutrienți. Băuturile pentru sportivi, la fel ca energizantele, sunt pline de calorii, menite să crească energia pe termen scurt.

2. Băuturile alcoolice. Deși alcoolul poate fi consumat cu moderație de către persoanele cu diabet zaharat, el poate provoca daune datorită efectului său hipoglicemiant și, de asemenea, conținutului ridicat de calorii. Cantitățile mici de alcool pot determina creșterea inițială a nivelului de zahăr din sânge, iar alcoolul excesiv poate scădea nivelul de zahăr din sânge, ceea ce poate fi dăunător, în special pentru persoanele cu diabet.

3. Sucurile din fructe naturale. Fructele sunt bogate în zahăr, iar consumul de suc de fructe poate crește nivelul de zahăr din sânge la diabeticii de tip 2. Nutriționiștii recomandă consumul de fructe întregi cu un conținut ridicat de fibre, care protejează împotriva creșterilor bruște și mari ale nivelului de glucoză din sânge. Aceste fructe întregi includ: pepene, grapefruit, fructe de pădure, kiwi, lămâi, piersici și altele.

4. Ceaiurile sau sucurile îndulcite, cola sau alte băuturi carbogazoase. Toate acestea cresc brusc nivelul de zahăr din sânge, fiind o adevărată bombă calorică.

Așadar, băutura minune care scade glicemia este apa. Ea subțiază sângele, hidratează și nu conține calorii, fiind ideală pentru toată lumea, dar în special pentru pacienții cu diabet. Dacă ai glicemia mare, pe lângă apă mai poți consuma cafea sau ceaiuri neîndulcite, lapte cu un conținut scăzut de grăsimi și suc de roșii. Evită băuturile carbogazoase și cele îndulcite, deoarece îți pot fi foarte dăunătoare.

SURSA

Mai multe articole despre:
glicemie bautura ceai lapte suc fructe