Când a fost împodobit primul brad de Crăciun?
Bradul împodobit este una din tradiţiile cele mai iubite şi răspândite de pe glob, însă puţini sunt cei care ştiu unde a fost decorat primul brad.
Primele dovezi despre împodobirea bradului au fost găsite în Livonia secolului XV, mai exact, istoria a înregistrat primul brad împodobit în actuala capitală Tallin, în 1441.
Se spune că s-a folosit forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza sfânta treime, dar şi veşnicia, datorită culorii lui, verde tot timpul anului. În jurul primului pom de Crăciun s-a dansat, apoi i s-a dat foc.