Au crezut că este o DACIA 1300. Când au privit mai atent, au realizat că este unul dintre cele mai RARE modele - FOTO
Surpriză de proporții la sediul RAR Vaslui. Un șofer a venit la omologare cu un autoturism care, la prima vedere, părea o Dacia 1300 de perioada comunistă. Dincolo de admirația pentru starea impecabilă a autoturismului, inspectorilor nu li s-a părut nimic neobișnuit, până au privit atent marca. Astfel, au realizat că se află în fața unui model rarisim.
De la distanță ar putea fi confundată ușor cu o Dacia 1300. În realitate, istoria acestei rarități are mai degrabă rădăcini spaniole.
În fotografii este un FASA-Renault 12S (1972), care a fost adus de noul proprietar la RAR Vaslui.
Această versiune mai puțin cunoscută astăzi a fost produsă la uzinele FASA din Valladolid, ca un concurent direct pentru SEAT 1430 și s-a remarcat prin calitatea materialelor folosite la interior, care ofereau o experiență confortabilă, dar și prin performanțele tehnice îmbunătățite, a scris Rregistrul Auto Român.