Au adoptat tripleți, iar apoi au primit o veste neașteptată. "Dumnezeu are simţul umorului"
Un cuplu din Statele Unite ale Americii a avut parte de o surpriză extraordinară. Cei doi soţi au adoptat tripleţi, iar la scurt timp femeia a rămas şi ea însărcinată cu gemeni.
Andy şi Sarah Justice îşi doreau copii de mai multă vreme. După ani întregi în care femeia nu a rămas, însă, însărcinată, cei doi au decis să adopte.
Aşadar, după ce au luat legătură cu specialiştii, cuplul i-a adus acasă pe Joel, Hannah şi Elizabeth, tripleţi la care mama lor naturală a renunţat.
O săptămână mai târziu, Sarah a început să se simtă rău, scrie littlethings.com. A făcut o programare la medic, iar în urma consultaţiei a primit o veste neaşteptată: era însărcinată cu gemeni.
„Am fost foarte fericiţi”, a povestit ea. „Dacă nu ne-am panicat puţin? Ba da, bineînţeles. Dar eram foarte fericiţi. Am simţit că este un semn de la Dumnezeu, că El a vrut ca noi să facem asta. Iar uneori, când urmezi calea Lui Dumnezeu, ajungi la lucrur bune”, a adăugat femeia.
În urmă cu puţin timp, Sarah a adus pe lune gemenii Abigail şi Andrew. Dar, deşi nu le e tocmai uşor să îngrijească cinci copii în acelaşi timp, cei doi soţi spun că sunt în al nouălea cer.
„Dumnezeu are simţul umorului”, cred ei