MENIU

Artist arestat la gala Premiilor Grammy după ce a câştigat 3 trofee. Scenă șocantă la "Oscarurile" industriei muzicale - VIDEO

Incident șocant la gala premiilor Grammy. Rapperul american Killer Mike a fost arestat de poliţie imediat după ce a câştigat trei trofee. Pe rețelele de socializare au aparut și filmări cu momentul în care artistul este escortat spre ieșire, cu cătușe la mâini.

Potrivit The Hollywood Reporter, care citează un membru al securităţii stadionului, motivul arestării rapperului nu are nicio legătură cu evenimentul.

Contactat de AFP, Departamentul de Poliţie din Los Angeles nu a răspuns imediat.

Killer Mike a câştigat trei premii Grammy, inclusiv pentru "cel mai bun album rap", la preceremonia de duminică după-amiază, unde multe trofee sunt înmânate înainte de evenimentul principal.

 

Rapperul a fost văzut cu cătușe fiind dus într-o cameră de securitate din interiorul arenei unde a avut loc ceremonia, iar o sursă a precizat că „nu este mare lucru” și că artistul ar putea fi eliberat în scurt timp.

 

Mai multe articole despre:
arestat premiile grammy castigator killer mike