Aproape de catastrofă. Două avioane sunt extrem de aproape de coliziune
Două avioane au fost aproape de coliziune la decolarea de pe aeroportul din Barcelona, manevrele piloţilor care au reuşit să evite pericolul de lovire fiind surprinse într-o înregistrare video.
Videoclipul arată un Utar Boeing 767-300 din Moscova în timp ce se deplasează încet, aproape de oprire, pe pista de aterizare, în acelaşi moment în care un Airbus A340-300 de la Aerolineas Argentineas se pregăteşte să decoleze, scrie Mediafax.ro.
"Chiar dacă aeronavele nu au ajuns foarte aproape una de alta, un astfel de incident ar fi putut să aibă un rezultat cu mult diferit dacă vremea era nefavorabilă şi vizibilitatea redusă", este de părere David Cenciotti, expert în aviaţie, care precizează că se subînţelege că, atât în aviaţia militară, cât şi în cea civilă, nesupunerea faţă de instrucţiunile turnului de comandă "poate fi extrem de periculoasă".