Anunţul şocant al astronomilor. S-a întâmplat pe 31 august
Pe 31 august, astronomii au descoperit un asteroid care se îndrepta spre Pământ şi urma să ajungă la noi în câteva zile. Nu mai era timp de intervenţie! Spre norocul nostru, corpul ceresc a trecut razant pe lângă Planeta Albastră, scrie Libertatea.ro.
În urmă cu o săptămână, pe 6 septembrie, un meteorit a tăiat cerul Spaniei sub forma unei mingi de foc, iar fenomenul a putut fi observat din Catalonia şi până la Madrid.
Meteoritul a luminat cerul, preţ de câteva secunde, apoi s-a dezintegrat, înainte să lovească Pământul. Tot sâmbătă, 6 septembrie, un alt meteorit a format un crater de 12 metri diametru şi o adâncime de cinci metri în Nicaragua, după ce a căzut lângă aeroportul din capitala Managua.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Rosario Murillo, a preluat explicaţia astronomului Humberto Saballos, care a afirmat că există posibilitatea ca meteoritul să se fi rupt din asteroidul 2014RC.
Războiul distrage atenţia
Duminică, 7 septembrie, asteroidul 2014RC, cu un diametru de 20 de metri, a trecut pe deasupra Noii Zeelande la o altitudine de 40.000 de kilometri - adică foarte aproape, dacă ţinem cont de faptul că centura sateliţilor de telecomunicaţii se află la 36.000 de kilometri…
Corpul ceresc a fost descoperit abia pe 31 august, adică, în măsura în care ar fi venit direct spre Pământ, nu ar mai fi fost timp de intervenţie, ne ciocneam sigur - efectul impactului fiind cel al unei bombe atomice de nivelul Hiroshima.
Astronautul Edward Tsang Lu a descris situaţia ca pe o “ruletă cosmică” şi a susţinut că doar “norocul chior” a salvat umanitatea de un cataclism provocat de asteroid. În mod firesc se pune întrebarea: cum a putut ajunge acest corp ceresc atât de aproape de Terra fără să fie observat din timp, după ce miliarde de dolari s-au cheltuit până acum pentru sistemul planetar de apărare împotriva dezastrelor cosmice?
Citeşte mai multe pe Libertatea.ro.