MENIU

Antonia, doar în lenjerie intimă după cea de-a treia naștere. Arată senzațional!

Are 3 copii și după fiecare naștere a revenit la formele de invidiat într-un timp record. Antonia este una dintre cele mai sexy femei ale României și se pare că n-are de gând să renunțe la acest titlu. Vedeta a postat o fotografie pe pagina sa de Instagram în care apare doar în chiloți și într-un maiou. Interpreta arată senzațional fără retușări în photoshop!

"Principala mea motivație, care mă ține în formă este bărbatul meu și altă motivație sunt cei 3 copii și dorința de a arăta bine. Acum, trebuie să recunosc că cea de-a 3-a sarcină mea m-a făcut un pic mai lenoasă, dar trăind lângă o persoană sportivă, nu am nicio scuză. Unii dintre voi o să considerați această imagine ca fiind „vulgară“ sau „picantă“, dar eu o iau ca o motivație, ceva gen: „Aceasta sunt eu la 5 luni de la naștere!“ Sunt pe drumul meu, iar Alex Velea mă va ajuta să ajung acolo unde vreau. Îți mulțumesc pentru motivație, iubitule! Și tu o poți face!”, a scris ea pe Facebook.

Antonia are trei copii – pe Maya, din prima ei căsnicie, cu Vicenzo Castellano, și doi băieți, Dominic și Achim, împreună cu partenerul ei actual, Alex Velea.

sursa

Mai multe articole despre:
0 silueta Antonia alex velea sarciună