Alina Borcea nu va rămâne cu mare lucru după divorţ
Alina Borcea a revenit de curând din SUA şi zilele viitoare va merge la notar pentru a semna cererea de divorţ.
Alina Borcea nu se va alege cu prea multe bunuri materiale de pe urma celor 5 ani de căsnicie.
”În familie se ştie că Alina nu a avut pretenţii, a dorit doar să scape cât mai repede de această situaţie”, ne-a explicat un apropiat al celor doi. ”Cel care n-a fost decis în privinţa divorţului a fost Cristi, Alina şi-a dorit să se termine mai repede toată povestea asta. Tocmai de aceea, nu s-a pus problema unor negocieri. Alina va primi 10.000 de euro lunar pentru întreţinerea celor doi minori, 120.000 de euro în cont şi va locui în apartamentul de la Miami timp de un an, apoi va trebui să elibereze casa, care, probabil, le va rămâne celor doi copii când ajung la vârsta majoratului. Proprietăţile din SUA, Timişoara şi Bucureşti sunt pe numele mamei lui Cristi”, a mai spus o sursă, potrivit Click.ro.