MENIU

Alimente care ne pot îmbătrâni prematur. Ar trebui consumate cu prudență

Grăsimile și zahărul în exces sunt cele mai mari pericole din stilul de viață modern

Alimentația joacă un rol deosebit de important atât în menținerea generală a sănătății organismului, cât și în păstrarea aspectului tânăr și ferm al pielii. 

Fiecare aliment în parte poate fi, în anumite condiții, dăunător, dincolo de toți nutrienții pe care alimentele îi aduc în organism. Și este vorba aici despre diferite afecțiuni sau intoleranțe de care suferă o persoană, situații în care se recomandă consumul cu prudență al unor alimente sau chiar totala lor interzicere, potrivit doc.ro.

Alimente picante consumate frecvent sau în exces pot îmbătrâni pielea în mod prematur

Mâncărurile picante, inclusiv alimentele iuți și picante, precum ardeii chili, piperul sau usturoiul, consumate frecvent sau în exces, pot îmbătrâni pielea în mod prematur. Acest proces este cauzat de felul în care alimentația iute inflamează vasele sangvine, ceea ce poate duce la spargerea acestora și, în consecință, la apariția unor pete roșietice, cu aspect de floare, pe ten și pe corp. 

 

Grăsimi de tip trans

Este important de știut că majoritatea tipurilor de margarină de pe piață, dar în special cele solide, sunt bogate în grăsimi de tip trans. Acestea măresc nivelul de colesterol LDL, cel „rău”, și scad, în schimb, nivelul de colesterol HDL, colesterol „bun”, generând, astfel, un proces inflamator în organism. Inflamația internă poate duce la afecțiuni grave, precum bolile de inimă sau, chiar, atacul de cord, dar afectează și aspectul și sănătatea pielii. 

Zahărul și dulciurile rafinate

Ca urmare a diminuării depozitelor de colagen și elastină, pielea începe să-și piardă elasticitatea și prin urmare apar ridurile. O revizuire a mai multor studii privind impactul zahărului asupra corpului, creierului și comportamentului a evidențiat faptul că un consum excesiv poate declanșa neuroadaptări în sistemul de recompensă, care decuplează comportamentul alimentar și nevoile calorice, ducând la supraalimentare compulsivă.

Carnea procesată

Mezelurile, cârnații, șunca, toate acestea sunt delicioase dar periculoase, fiind sărate și/sau afumate, ca să reziste mai mult timp. Sodiul și conservanții provoacă inflamații care pot uza corpul atât la interior cat și la exterior. Puțină inflamație este bună, pentru ca ajută celulele să se vindece, însă prea mult poate provoca boli de inimă, accident vascular cerebral și diabet. În plus, excesul de sare duce la retenție de apă, la hipertensiune și la un aspect umflat al pielii. Toate acestea afectează sănătatea și accelerează procesul de îmbătrânire.

Prăjelile

Marea diferență între o plăcintă și o gogoașă, între carnea la cuptor și un șnitel, este acea baie de ulei încins. Care nu doar că rumenește alimentele și le face savuroase, dar promovează producerea de radicali liberi sau molecule instabile care dăunează altor molecule din celulele organismului și adaugă pielii ani în plus. Carnea bine rumenită creează produse finale de glicație avansate care „inflamează” corpul și declanșează boli de inimă și diabet.

Carbohidrații rafinați

Pâinea albă, pastele și orezul alb pot duce la creșterea rapidă a nivelului de zahăr din sânge, ceea ce contribuie la inflamație și la degradarea colagenului din piele.

Alcoolul deshidratează pielea și provoacă inflamație

Puternic diuretic, alcoolul deshidratează pielea și provoacă inflamație. Paharul de apă băut cu poftă dimineața, după o noapte de distracție stropită din belșug cu alcool, va hidrata mai întâi organele, nu pielea. Iar o piele uscată nu va putea apăra împotriva apariției ridurilor. Este știut că alcoolul afectează ficatul, organ responsabil de detoxifierea organismului, ceea ce poate duce la acumularea de toxine și la îmbătrânirea prematură.

De altfel, un studiu realizat în 2022 cu privire la asocierea dintre consumul de alcool și îmbătrânirea biologică accelerată, a concluzionat că legatura dintre cele doua este una consistentă. 

 Siropul de fructoză

Siropul de fructoză, folosit drept îndulcitor în numeroase produse din comerț, este la fel de dăunător ca zahărul. Acesta se regăsește în sucuri, deserturi și chiar în anumite alimente sărate, precum plăcinte sau sosuri. Pe lângă numeroase alte dezavantaje, se regăsește și aportul caloric foarte mare, care crește riscul de afecțiuni cardiovasculare, diabet și obezitate. 

Mâncărurile congelate de tip ready-to-eat

Mâncărurile gata de consum, care necesită cinci minute de încălzire la cuptorul cu microunde, conțin cantități mari de sodiu – undeva la jumătate din aportul necesar de sodiu pe zi. Nu uita că este vorba despre un singur fel de mâncare, ceea ce înseamnă foarte mult. Atunci când depășești consumul recomandat de sare, organismul îți cere lichide în cantități mai mari, ceea ce suprasolicită rinichii.